Christos a avut de la începutul începuturilor un rang „cosmic”: El este înainte de orice lume, înainte de orice „creație”, El este unit, ca „Fiu”, cu „Dumnezeu-Tatăl” – El este în Ființa Tatălui inima, centrul. La nașterea lumii din „existența” și din „substanța” Tatălui, El este Creatorul.
Fără El nu ar exista nimic. Tot ceea ce a luat naștere își are „izvorul originar”, ca substanță, în Dumnezeu-Tatăl, ca viață, în Christos. Orice ființă îi datorează lui Christos faptul că ea a „izvorât” – verb care face trimiterea la cuvântul „izvor originar” – oarecum din existența Tatălui. Acest lucru e valabil pentru regnurile îngerești care stau deasupra omului, dar sub Divinitate; e valabil pentru regnurile naturii și natura lor; e valabil chiar și pentru puterile potrivnice; și, înainte de toate, e valabil pentru om – căci el este făcut „după chipul” lui Dumnezeu.
Divinitatea, ca izvor al oricărui Bine, nu a vrut să-și țină existența proprie numai în sine însăși; Ea a vrut să se desfășoare într-o lume, să dea ocazie și altor ființe să participe – oarecum în afara Ei – la plinătatea existenței. Astfel, încă de la începutul originar, lumea „s-a desfăcut” din unitate în diversitate, din invizibil în vizibil, din imobilitate în mișcarea devenirii neîncetate. Cristosul Cosmic – H-W Schroeder
