“A doua venire a lui Christos”

 

“A doua venire a lui Christos”

Christos a devenit om pentru a simți, pentru a putea trăi din interior suferința, amenințarea, experiența morții, prin care trece omul pământesc; El a pășit pe Pământ nu pentru a desființa, pentru a șterge suferința și moartea pământească, ci pentru a-i da omului, din interior, forța de a câștiga și din cele mai grele experiențe pământești ceva ce altceva nu-i poate da: convingerea că există ceva mai puternic decât suferința și moartea, mai puternic decât Răul, ceva care se unește cu omul, și că, abia printr-o asemenea experiență, omul își găsește calea spre sine însuși spre Dumnezeu. {…}

Astfel, îl vedem pe Christos mergând împreună cu omenirea. Rusaliile, trimiterea și “turnarea” “Spiritului Sfânt “, constituie o mărturie pentru aceasta. Christos își trimite “Spiritul Său”, adică El devine prezent pentru oameni din interior; El nu îi copleșește prin prezența Sa exterioară, ci umple inimile și cugetele oamenilor care se îndreaptă spre El cu prezența spirituală, dăruind forță, întemeind pace, trezind curaj, consolare, răbdare, iubire. {…}

Dar Christos nu exercită nicio constrângere sufletească; El respectă libertatea omului – El vrea să-i intensifice libertatea; Christos are nevoie de dăruire liberă a omului pentru a putea acționa în el. {…}

Dacă e adevărat ce am dezvoltat până acum – că întreaga Creație provine din mâna Cristosului cosmic; că El este unit în continuare cu viața lumii și a Pământului; că El merge în mod invizibil împreună cu omenirea și o impulsionează din interior – ar însemna că situația omenirii actuale, de a lăsa viitorul omenirii și al Pământului pe mâna omului și de a nu interveni din exterior printr-o autoritate divină, este un act extraordinar de cutezanță divină. Și atunci ce încredere a lui Dumnezeu în oameni se manifestă aici! Oare ar trebui să existe din partea lumii divine, din partea lui Christos, o asemenea încredere că forța Binelui se va dovedi mai puternică decât tot restul? {…}

Această a Doua Venire va deveni realitate în vremea noastră; mai întâi pentru puțini, apoi se va intensifica și se va manifesta pentru tot mai mulți oameni. În vremea noastră, Cristosul cosmic  face un “pas” spre omenire și se revelează din nou; aceasta este ocazia propriu-zisă pentru “începutul unei epoci noi” și ceea ce străbate astăzi omenirea ca presimțire, ca dor, ca năzuință după ceva mai profund, este expresia acestui eveniment fundamental.

“A Doua Venire a lui Christos” este primul răspuns la amenințarea sub care se află astăzi omenirea și Pământul. Dar am putea spune și invers: prin faptul că în zilele noastre Cristosul cosmic se revelează din nou omenirii, puterile potrivnice se simt cu atât mai mult provocate să acționeze: ele nu pot proceda altfel decât să facă încercarea disperată de a zădărnici și împiedica revelarea lui Christos. Să îndrăznim să mai ne îndreptăm încă o dată atenția, la sfârșitul acestei priviri generale, asupra viitorului.{…}

“Sunteți dumnezei”, acest cuvânt a lui Christos, și cuvântul lui Novalis: “Dumnezeu vrea dumnezei” se pot referi numai la o realitate mai profundă, care aparține însă viitorului, căci: “Încă nu s-a arătat ce vom fi” (Epistola întâi a lui Ioan 3,2). Dacă așa stau lucrurile, atunci în om dormitează și niște forțe absolut diferite față de ceea ce se vede astăzi, niște forțe care vor apărea în viitor și care vor cunoaște o trezire incipientă tocmai la a Doua Venire a lui Christos, printr-o primă trăire a dimensiunii cosmice a existenței noastre umane. Cu ajutorul forțelor care pornesc de la noua revelare a Christosului cosmic, omul își va putea croi drum creator spre viitor. {…}

În orice caz nu este vorba numai de omenire, ci și de Pământ. E și mai greu să înțelegem cum va putea cunoaște și el o transformare și spiritualizare. Dar dacă omul a dus după sine în căderea lui și Pământul, oare nu îl poate “ridica” iarăși pe căile viitorului său?{…}

În acest fel, cercul se rotunjește: Omul se întoarce la comuniunea cu Divinitatea, și el aduce cu sine un Pământ transformat. Imaginile din Biblie vorbesc aici un limbaj clar: la începutul istoriei stă “grădina Raiului” – o imagine pentru natura creată de Dumnezeu, în care trăia omul. La sfârșit stă imaginea “cetății de aur” – un simbol care exprimă faptul că omul trebuie să participle la crearea propriului său viitor în unire cu Christos, care acționează pe plan cosmic, căci noul Ierusalim, ca cetate, este operă a oamenilor. Așadar, omul nu se întoarce la Divinitate cu mâinile goale; el aduce ca rezultat rodul maturizării sale prin lupta pentru propriul său viitor și pentru viitorul Pământului.

Christosul Cosmic – H-W. Schroeder