RENAȘTEREA CONȘTIINȚEI SOFIANICE

RENAȘTEREA CONȘTIINȚEI SOFIANICE
NOI, nu suntem fizicul, suntem Spirit Etern, suntem parte din sursă, suntem copiii Creatorului Suprem şi-a Mamei Cosmice. Sophia Divină ne însoţeşte la fiecare pas. Trandafirii Sophiei sunt creaţi pentru ridicarea noastră în adevărata lumină precum bobocii unui trandafir ce acum se desfac în lumina soarelui pentru a primi şi-a activa scânteia din noi ce ne reprezintă!

mai 31, 2025

Sofia este cea mai înaltă conducătoare a universului vizibil






„Ea stă la cele mai înalte înălțimi, lângă drum, la răscruce”. Conform interpretării gnostice, Sofia își are astfel locuința deasupra universului creat, între lumea superioară și cea inferioară, între Pleroma și ektismena . Ea stă la „porțile celor puternici”, adică la căile de acces către tărâmurile celor șapte Arhonti, iar la „intrările” către tărâmul superior al luminii, i se cântă laude. Prin urmare, Sofia este cea mai înaltă conducătoare a universului vizibil și, în același timp, mediatoarea între tărâmurile superior și cel inferior. Ea modelează acest univers lumesc după prototipurile cerești și formează cele șapte cercuri stelare cu Arhontii lor, sub a căror stăpânire sunt plasate, conform concepțiilor astrologice ale antichității, soarta tuturor lucrurilor pământești și, în special, a omului. Ea este „mama” sau „mama celor vii”. Wikipedia




mai 26, 2025

SOPHIA sălășluiește în NOI toți ca scânteie divină

 



O DEFINIȚIE A SOPHIEI
- ne este prezentată de Wikipedia a ne contura o imagine despre Sophia din Pleroma descrisă de Rudolf Steiner în lucrările sale, o istorie a ceea ce este SOPHIA care prin definiție s-a pierdut prin negura timpului uitată de milenii, veacuri, de eoni, vremuri de o tristețe adâncă ce s-a lăsat peste omenire ca o ceață densă și de care nu ne mai regăsim în divinitatea noastră cea adevărată, fragmentați cum suntem acum, înotând între minciună și adevăr de fiecare dată când suntem îmbarcați pe acest pământ. A sosit vremea ca acum să ne aducem aminte a ceea ce noi suntem cu adevărat - Spirite Eterne venite din Sursa Mamă/ Creator Tată Primordial, alegerea ne aparține fiecăruia dintre noi, alegere ce aparține Spiritului Etern! 


```Sofia (greacă koinē :  Σοφíα „Înțelepciune”, coptăⲧⲥⲟⲫⲓⲁ „Sofia” [ 1 ] ) este o figură, alături de Cunoaștere (γνσις gnosiscoptă: ⲧⲥⲱⲟⲩⲛ tsōwn ) , printre multe dintre teologiile creștine timpurii ale cunoașterii grupate de ereziologul Irineu ca gnostikoi ( γνωστικοί ), „cunoaștere”. Gnosticismul este un termen din secolul al XVII-lea care extinde definiția grupurilor lui Irineu pentru a include alte credințe sincretice și misterele greco-romane . [ 2 ]


În gnosticism, Sofia este o figură feminină, analoagă sufletului uman, dar și simultan unul dintre aspectele feminine ale lui DumnezeuGnosticii susțineau că ea era sizigia, sau geamăna feminină, a lui Isusadică Mireasa lui Hristos, și Duhul Sfânt al TreimiiEa este ocazional denumită cu termenul Achamōth ( χαμώθ, ebraică : חכמה chokmah ) și Prunikos ( Προύνικος ). În textele Nag Hammadi , Sofia este eonul cel mai de jos sau emanația antropică a divinității .


Miturile gnostice

editare ]


Multe sisteme gnostice, în special cele siriane sau egiptene , învață că universul a început cu un Dumnezeu original, necunoscut, numit Părinte, Bythos („Adânc”) sau Monadă.[ 3 ] Din această sursă primordială, a apărut o serie de emanații, sau eoni. Acești eoni, care apar adesea în perechi masculin-feminin numite sizigii, formează colectiv Pleroma, sau „Plenătatea” divinului.[ 4 ] Acest concept subliniază faptul că eonii nu sunt separați de divin, ci sunt reprezentări simbolice ale atributelor sale.


Trecerea de la imaterial la material, de la noumenal la sensibil, este provocată de un defect, o pasiune sau un păcat, într-unul dintre eoni. În majoritatea versiunilor mitului gnostic, Sofia este cea care produce această instabilitate în Pleroma, determinând la rândul ei crearea materialității. Conform unor texte gnostice, criza apare ca urmare a faptului că Sofia încearcă să emane fără sizigia ei sau, într-o altă tradiție, pentru că încearcă să spargă bariera dintre ea însăși și Bythosul necunoscut. [ 5 ]


După ce a căzut cataclismic din Pleroma, frica și angoasa Sofiei de a-și pierde viața (așa cum a pierdut lumina Unului) provoacă confuzie și dor care o întorc. Din cauza acestor dorințe, materia (greacă: hylēλη ) și sufletul (greacă: psychē, ψυχή ) iau naștere accidental. Crearea Demiurgului, cunoscut și sub numele de Yaldabaoth, este, de asemenea, o greșeală făcută în timpul acestui exil. Demiurgul continuă să creeze lumea fizică în care trăim, ignorând-o pe Sofia, care totuși reușește să infuzeze o scânteie spirituală sau pneuma în creația sa. [ 5 ]


În Pistis Sophia, Hristos este trimis să o aducă pe Sofia înapoi în Pleroma. Hristos îi permite să vadă din nou lumina, aducându-i cunoașterea spiritului ( în greacă: pneuma, πνευμα ). Hristos este apoi trimis pe pământ sub forma omului Iisus pentru a le oferi oamenilor gnoza necesară pentru a se salva din lumea fizică și a se întoarce în lumea spirituală. Pentru gnostici, drama răscumpărării Sofiei prin Hristos sau Logos este drama centrală a universului. 

Sofia sălășluiește în toți oamenii ca scânteie divină.```



mai 22, 2025

Creştinism şi Gnosis - Rudolf Steiner

 



În centrul creştinismului se află două fiinţe: fiinţa lui Christos care a pătruns în lumea noastră şi a întors creaţia pe dos, şi fiinţa Mariei – căci Christos a putut pătrunde în această lume doar prin existenţa lui Iisus-şi-a-Mariei. Prezenţa lui Christos, care a intrat prin Isus-şi-Maria, înseamnă — pentru creştini — că natura omenească şi natura divină, Dumnezeu şi cosmosul, nu mai sunt două, ci una. Unindu-se cu natura umană, Dumnezeu a intrat în lumea pământească, evolutivă. Logosul s-a făcut carne, însă nu doar Logosul. După cum au recunoscut Părinţii de odinioară ai Creştinismului, Entităţile Treimii – Tatăl, Fiul şi Sfântul Spirit – deşi distincte, sunt indivizibile. Nu pot fi separate. Prin Încarnarea Fiului, întreaga Divinitate a intrat în fluxul evoluţiei lumii. Drept rezultat, nu mai există nici un transcendent în afară. Transcendentul este în această lume. Nu mai trebuie căutate cauze sau explicaţii în afara experienţei. Nu există dincolo. Fiecare lucru din experienţa noastră se poate deschide înspre o adâncime şi o înălţime infinite. Universul s-a întors pe dos. Din acest motiv numeşte Rudolf Steiner, în mod repetat, „Misteriul de pe Golgotha” un eveniment cosmic, universal.

Când au avut loc evenimentele încarnării, puţină lume le-a observat în afara cercurilor restrânse ale discipolilor, femeilor şi prietenilor din jurul lui Christos. Încă şi mai puţini au înţeles. Primii oameni care au încercat să înţeleagă semnificaţia a ceea ce se întâmplase pornind de la propria lor experienţă spirituală au fost gnosticii de odinioară, ca Valentinus. În acest proces, ei au întâlnit-o şi au numit-o pe Sophia pentru prima dată, căci ei vedeau creaţia şi mântuirea drept drama lui Christos şi a Sophiei.

Primul cuplu, incomprehensibila Adâncime şi inefabila Linişte, a creat prima sămânţă, din care s-a înălţat prima pereche, Conştiinţa şi Adevărul. Din acestea au izvorât alţi Eoni – Raţiunea şi Viaţa, Anthropos şi Comunitatea, şi aşa mai departe în jos – mereu în perechi. Ultima sosită, fără pereche, a fost Sophia, cea mai tânără dintre Eoni. Ca şi ceilalţi Eoni, Sophia s-a bucurat de deplinătatea întregii vieţi. Dar s-a simţit prea departe de Izvor. Impetuoasă şi nerăbdătoare, pasiunea ei o domina. Refuzând să aştepte să-l cunoască pe Cel Unul inefabil de la care se trăgea, ea s-a repezit înainte. Atunci i s-au întâmplat multe, multe aventuri şi poate că şi-ar fi atins ţelul, dar l-a întâlnit pe Horos (limitarea), care a separat-o de pasiunea ei – divizând-o – şi a exilat această pasiune (numită acum „Achamoth” sau Sophia Posomorâta) din lumea spirituală. Eliminată din lumea spirituală, Sophia l-a adus pe lume pe Iisus, ca o amintire a ei. Dar el nu a vrut să rămână cu ea. El s-a întors la lumea spirituală. Aceasta s-a întâmplat înaintea creaţiei sau a Căderii, aşa cum o ştim.

Lăsată singură, dată afară, Achamoth-Sophia suferea de frică, disperare, pasiune şi ignoranţă. Suferinţa ei nu a rămas fără rezultate. Ea a produs o lume falsă, stranie, pipernicită, care prin materie, suflet şi spirit o imitau pe cea a Adevărului. După cum spune Valentinus, „Ignoranţa Tatălui a cauzat suferinţă şi teroare. Iar suferinţa şi teroarea au devenit dense precum o ceaţă, astfel încât nimeni nu putea să vadă. Din acest motiv eroarea a prins putere; ea şi-a alcătuit propria înfăţişare... S-a apucat să facă o creatură, pregătind din toate puterile frumuseţea ca substitut pentru adevăr.”

Între timp sus, Sophia cerească, împreună cu Iisus şi toţi Eonii, priveau în jos cu milă, tristeţe şi compasiune cum Sophia inferioară, născută din pasiune, trudea în ignoranţă, suferinţă şi chin. În cele din urmă, în ultima clipă, ei au hotărât s-o ajute. Ei l-au trimis pe mirele ceresc, Christos, „o fiinţă de o frumuseţe perfectă, însăşi steaua lumii spirituale, fructul ei perfect”, în lumea pe care o făcuse ea.

De la gnostici, noi aflăm că Sophia este triplă. Întâi, ea este prezentă cu Dumnezeu înaintea creaţiei. Într-un sens, ea este însăşi creaţia ne-creată în Dumnezeu. În al doilea rând, ea ajută creaţia – acesta este punctul de vedere gnostic – şi cade parţial odată cu ea, astfel încât suferinţa lumii, pe când este izgonită din Paradis şi se prăbuşeşte tot mai departe şi mai departe de participarea directă la înţelepciunea divină, este suferinţa Sophiei înseşi. În sfârşit, Sophia este reînnoită, mântuită. Avându-şi rădăcinile în şi reunită cu divinul, ca izvor al relaţiei divin-uman, Sophia lucrează acum la noua creaţie în timp. Ea este Noul Ierusalim, un nou Cer şi un nou Pământ – în acelaşi timp cel pre-existent şi etern şi construit în timp. Aceste trei însuşiri, care sunt una, devin una prin colaborarea lui Christos şi a Sophiei.

Aceste imagini diferite ale Sophiei ne arată cât este de important să n-o literaturalizăm. Trebuie să începem s-o înţelegem pe Sophia – Înţelepciune ca pe o activitate pe care putem s-o personificăm şi la care putem participa. Imaginea care a condus la aceasta printre creştini a fost întotdeauna Maria. Dar pe această Marie trebuie s-o înţelegem nu numai ca Fecioara Maria a lui Iisus Christos, transparentă pentru Sfântul Spirit, ci coextensivă atât cu natura trupească umană a lui Iisus, cât şi cu trupul lui Christos. Trupul lui Christos este acel trup invizibil clădit din membrii săi prin iubirea lor – adică de toţi cei care merg pe calea iubirii de la Sophia-Maria-Iisus. Este solidaritatea întrepătrunsă, interconectată a iubirii, care nu este vreo instituţie politică, ci este coextensivă cu însuşi universul.

frag. din cartea lui Rudolf Steiner - Isis Maria Sophia



mai 04, 2025

REGĂSIREA DE SINE





Mă reîntregesc în spirit, stau în spirit, vorbesc în spirit, întineresc în spirit... stau și mă manifest în conștiința spiritului meu etern, luminos și valoros, un Spirit Înalt coborât aici pe pământ. Prin valurile vieții mi-aduc aminte întotdeauna să fiu total prezent în conștiința mea cea mai înaltă a spiritului meu. Eternitate în Spirit!

... când intonăm mantra oooommmm ne adâncește și mai mult în ființa om=mamifer... conștientizare plăcută să aveți spirite frumoase...

Eu nu sunt om... EU SUNT SPIRIT... eu nu sunt din lumea asta (autorul ar trebui să fie cunoscut de toată lumea, nu este nici mai mult și nici mai puțin decât cel pe care-l sărbătorim acum) ... Eu sunt PREZENȚA ESENȚEI MELE LUMINOASE, pentru că așa sunt, Spirit Etern aflat într-un corp de lumină trezit la realitate!

 

Suzi Mirea


SUNT SPIRIT ETERN

Eu nu sunt om... SUNT SPIRIT ETERN ... eu nu sunt din lumea asta ... Sunt PREZENȚA ESENȚEI MELE LUMINOASE, pentru că așa sunt, SPIRIT ETERN aflat într-un corp de lumină trezit la realitate!